Decizie oficială: se dau între 400 și 700 de lei pentru fiecare român din această categorie. Cine sunt beneficiarii în luna septembrie

de: Cojocaru Cristian
28 08. 2022

O nouă decizie arată că începând cu luna septembrie, fiecare român din această categorie socială va primi o sumă cuprinsă între 400 și 700 de lei. Află dacă faci parte dintre aceștia și ce anume trebuie să faci pentru a beneficia de banii de la stat.

Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunțat că începând cu luna septembrie, angajații din sistemul public vor beneficia de o majorare salarială, aceasta fiind în jurul a 150 de lei pentru fiecare angajat. Acestea nu au fost singurele majorări.

Executivul a mai stabilit și majorarea ajutoarelor sociale începânt din luna septembrie, după cum urmează:

  • de la 260 de lei/persoană echivalent la 275 de lei în cazul componentei de ajutor de incluziune;
  • de la 300 de  lei/persoană echivalent la 400 lei în cazul persoanelor în vârstă;
  • de la 600 de lei/persoană echivalent la 700 de lei în cazul ajutorului pentru familia cu copii.

Totodată, nivelul veniturilor din muncă deductibile din venitul total al familiei va fi majorat de la 400 la 500 de lei. În cazul persoanelor care se angajează pentru o perioadă de doi ani, acestea vor beneficia de prelungirea venitului minim de incluziune pentru alte 6 luni.

Cei care vor aplica pentru ajutoarele sociale vor fi incluși în mod automat la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă. Potrivit datelor Guvernului, 332.766 de persoane beneficiază de ajutoarele anterior menționate. În cazul venitului minim de incluziune au fost aduse noi modificări.

Decizie prin care fiecare român din această categorie socială va primi mai mulți bani

Astfel, majorarea sumelor acordate celor aflați în risc de sărăcie, posibilitatea mai multor persoane să beneficieze de ajutor, dar și condiția de a accepta ofertele de muncă sezoniere care vin din partea primăriei, fac parte dintre modificările aduse actului normativ.

De asemenea, alocațiile pentru copiii cu dizabilități au fost mărite de la 950 de lei la 1.425 de lei pe lună. Această alocație este acordată fiecărui minor care este luat în plasament de către o familie, o singură persoană sau asistent maternal „într-un serviciu de tip rezidențial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela”.

„Copiii orfani și cei dați în grija statului de propriile familii au nevoie de tot sprijinul nostru. Am promis și ne ținem de cuvânt! Din luna iulie, alocația pentru plasament crește cu aproape 50%, iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidențiale se măresc de 5 ori! Ieri, a fost o zi importantă pentru mine și ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Au fost aprobate în ședința Guvernului României majorări ale sumelor, neschimbate de opt ani, pentru copiii aflați în grija statului”, a anunțat Gabriela Firea.

În prezent, România numără 35.000 de minori aflați în grija unui asistent maternal, a rudelor sau a altor persoane. În cazul asistaților sociali, aceștia vor trebui să respecte o condiție foarte importantă care prevede că dacă refuză de două ori cererile de muncă sezoniere care vin din partea primăriei de care aparțin, ei vor rămâne fără ajutorul social.